armonie

română

Etimologie

Din franceză harmonie < latină harmonia.

Pronunție

• AFI: /ar.moˈni.e/

Substantiv

Declinarea substantivului armonie
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	armonie	armonii
Articulat	armonia	armoniile
Genitiv-Dativ	armoniei	armoniilor
Vocativ	armonie	armoniilor

1. potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg.
2. bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc.
3. îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); (spec.) (muz.) concordanță fonică între sunete.
4. parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție.

Cuvinte compuse

• armonie imitativă
• armonie vocalică

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Confer armonică, armonie.

Pronunție

• AFI: /arˈmo.ni.e/

Substantiv

Declinarea substantivului armonie
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	armonie	armonii
Articulat	armonia	armoniile
Genitiv-Dativ	armoniei	armoniilor
Vocativ	armonie	armoniilor

1. (reg.) armonică.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• mornăie

Referințe

• DEX '98 via DEX online