încântare

română

Etimologie

Din a încânta.

Pronunție

• AFI: /ɨn.kɨn'ta.re/

Substantiv

Declinarea substantivului încântare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	încântare	încântări
Articulat	încântarea	încântările
Genitiv-Dativ	încântării	încântărilor
Vocativ	încântare	încântărilor

1. starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă.
2. (concr.) aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere.

Cuvinte derivate

• autoîncântare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• antraceni

Referințe

• DEX '98 via DEX online