listare

trimite prin

Biserica reformată, Tîrgu-Mureş
Ultima actualizare:  2010-03-31
Autor:  Soós Zoltán



Date despre monument
Adresa: Piaţa Bernády
Cod: MS-II-m-A-15475.01
Datare: sec. XIV-XVIII.

Date istorice

Biserica reformată din cetate este cel mai important monument medieval din Secuime şi iniţial a găzduit o mănăstire franciscană.


Ordinul franciscan este menţionat prima oară în regatul maghiar în jurul anului 1228, ordinul fiind stabilit prin filieră germană. Franciscanii, asemenea dominicanilor, au apărut pentru prima oară în Transilvania în centre urbane, populate mai ales de colonişti germani. Schimbarea politicii de stabilire este marcat de fondarea mănăstirii din Târgu Mureş (Novum Forum Siculorum, Neumarkt, Székelyvásárhely, de la 1616, după obţinerea titlului de oraş liber regal, Marosvásárhely), care era a patra fundaţie, aflat în mediu secuiesc. Aceasta era prima mănăstire fondată în afara spaţiului săsesc, cu eventuale atribuţii de misiune, In metis Tatariae, cum este menţionat în primele documente. În cazul Târgu Mureşului putem zice că fondarea mănăstirii a fost premergătoare dezvoltării urbane, deoarece la începutul secolului al XIV-lea oraşul abia era un târg mai dezvoltat. Transilvania este enumerat printre cele opt provincii franciscane din regat în 1332, ca o provincie de sine stătătoare.

 

Conventul a fost menţionat pentru prima dată în 1332, fiind a patra mănăstire franciscană din Transilvania. Următoarea însemnare datează din 1400, când este menţionat liderul mănăstirii, Székely Antal şi conţine prima informaţie referitoare la arhitectură, anume despre terminarea construcţiilor altarului bisericii. Prin acest document aflăm că mănăstirea din Târgu Mureş primeşte autorizaţia papală de a ţine pelerinaje anuale. Obţinerea autorizaţiei însemna în primul rând un sprijin financiar adus de pelerini, dar contribuie şi la procesul de urbanizare a oraşului. Presupunem că aceste pelerinaje au devenit o tradiţie fiind uitate după convertirea oraşului la Calvinism în 1554.

 

Un alt document din 1444 menţionează că mănăstirea era luată de la franciscanii conventuali şi donată de către Ioan de Hunedoara franciscanilor observanţi. În 1487 se menţionează pentru prima oară fortificaţia din jurul mănăstirii, cu ocazia unei delimitări de întabulare care vorbeşte despre şanţul cetăţii ca fiind unul dintre punctele de hotar (Wararokya). Fortificaţiile din jurul mănăstirii s-au construit cu ajutorul financiar al vicevoievodului transilvan Ştefan Báthory, pentru protejarea mănăstirii dar şi a localnicilor de raidurile turceşti care s-au sporit în a doua jumătate a secolului al 15-lea. În 1492 Papa Alexandru al şaselea confirmă statutul de Observant al mănăstirii Franciscane.

 

Fondarea unei case de Beghine (călugăriţe franciscane) în 1503 a fost un eveniment de mare însemnătate pentru mănăstire. Acest eveniment putea să fie în relaţie cu activitatea scriptoriului din mănăstirie, doarece beghinele parcticau deseori această îndeletnicire. Prima menţiune a sriptoriului mănăstirii este din 1522, când călugărul numit Hunyadi Kelemen a copiat un Breviariu.

 

Documentele despre mănăstire se înmulţesc din secolul 16. Există câteva date şi despre sponsorii mănăstirii: Lénárt Barlabásy, care a fost vicevoievodul Transilvaniei din 28 Ianuarie, 1525, urmând obiceiurile străvechi, lasă prin testament mănăstirii calul său decorat pentru ceremonialul de înmormântare şi 50 de forinţi, cerând să fie înmormântat în mănăstirea din Târgu-Mureş. În 1549 János Lázár Szentannai a donat mănăstirii o şesime din venitul morii. Văduva lui György Kőfaragó din Cluj a donat mănăstirii 3 forinţi.

 

Deşi puţine în număr, referinţele atestă existenţa unor donori şi originile lor, cei mai mulţi fiind din rândul nobilimii maghiare, din rândul nobilimii mici şi mijlocii şi nu în ultimul rând orăşeni donori din oraşe Transilvănene cum ar fi Cluj (Kolozsvár) sau chiar din rândul populaţiei tot mai numearoase a Târgu-Mureşului.

 

La sfârşitul secolului al 15-lea mănăstirea din Târgu-Mureş este cea mai mare şi cea mai importantă dintre mănăstirile Franciscane din Transilvania. Pierde acest calificativ în anii 1490 când se construieşte mănăstirea Franciscană din Cluj. Totuşi, rămâne un centru cultural, educaţional precum şi centru de pelerinaj. În 1525 există 5 preoţi care aveau dreptul să asculte spovedanii. În 1525 se găseşte o comunitate numeroasă în mănăstirea Franciscană din Târgu-Mureş, cu 24 de călugări, aceasta constituind a treia cea mai mare comunitate din Transilvania după cea din Cluj cu 34 de călugări în 1535, şi cea din Mediaş cu 25 de călugări în acelaşi an.

 

S-a atestat existenţa unui Scriptorium lângă care probabil exista şi o bibliotecă. Nu au rămas mărturii scrise nici despre existenţa unei şcoli care ar fi funcţionat în mănăstire. Totuşi putem deduce existenţa unei astfel de şcoli pe de o parte din analogii, pe de ală parte din evenimentele care au urmat transformării mănăstirii în biserică Calvinistă. Activitatea didactică a Observanţilor era bine-cunoscută, ei au menţinut şcoli în cele mai multe dintre mănăstirile lor, cele din Ozora sau Szeged fiind cele mai renumite. Putem presupune existenţa unei şcoli în mănăstirea din Târgu-Mureş şi dacă luăm în considerare faptul că una dintre primele şcoli protestante şi-a început activiatea chiar în clădirea fostei mănăstiri, doar la 2 ani după dizolvarea mănăstirii Franciscane din Târgu-Mureş.

 

1556 marchează anul dizolvării comunităţii Franciscane, când doi nobili maghiari, Boldizsár Székelyfalvi Polyák şi Tamás Koronkai Mihályfi, au atacat mănăstirea şi au dat afară călugării, aducând în locul lor un preot Luteran cu numele Balázs Káli. În sacristie şi la etajul întâi deasupra sacristiei funcţiona şcoala protestantă numită Schola Latina. Însă doar o mică parte din fosta mănăstire era folosită şi menţinută, astfel clădirea a început să se deterioreze. Ultimul eveniment care a marcat cu desăvârşire soarta clădirilor complexului monahal, a fost asediul din 1601 condus de generalul Basta. În timpul asediului mănăstirea a suferit avarii grave, multe clădiri au fost demolate iar biserica a fost incendiată.
Bazat pe cercetările existente am diferenţiat cinci faze ale construcţiei mănăstirii franciscane.

 

Prima construcţie existentă a mănăstiri era capela, care original era o biserică mică. Probabil era şi printre puţinele construcţii de piatră din oraş la încputul secolului al 14-lea. O altă construcţie de piatră era biserica parohială a oraşului, biserica Sfântul Nicolae, situat undeva sub liceul Bolyai. Piaţa Bolyai era, deci, centrul târgului, iar locul unde s-a construit mănăstirea era extremitatea nordică a oraşului. Alte construcţii de piatră nu existau la această dată la mănăstire, însă cu ocazia săpăturilor am descoperit urmele unei construcţii de lemn datate cu monede la mijlocul secolului al 14-lea. Este posibil ca clădirile claustrului, care era foarte mic în comparaţie cu clădirile din secolul al 15-lea, să fi fost din lemn - lucru destul de des întâlnit la construcţia unor mănăstiri. Acest fapt se explică prin durata lungă a construcţiilor, unele durând zeci de ani, perioadă în care călugării trebuiau să aibă un adăpost.
A doua fază a construcţiilor este reprezentată de marile construcţii de la sfârşitul secolului al 14-lea, începutul secolului al 15-lea. La sfârşitul domniei regelui Ludovic cel Mare se începe construcţia bisericii exeistente. Cu ocazia acestor contrucţii a fost executată aripa nordică şi aripa estică a mănăstirii cu o pivniţă având dimensiunile de 10 x 8 metri, sacristia, şi biserica existentă lungă de peste 50 de metri. Construcţia acestui complex monahal grandios ne lasă să credem că mănăstirea a căpătat un rol nou care a fost puternic sprijinit de regalitate. Foarte probabil, este vorba de planurile de expansiune a catolicismului în Moldova, aliat şi vasal al regalităţii maghiare la ora actuală şi în această expansiune religioasă franciscanii aveau un rol foarte important. Dat fiind lipsa preoţilor catolici din Moldova, episcopia catolică de aici a fost condusă de franciscani, iar la Târgu Mureş se află mănăstirea cea mai apropiată, pe lângă mănăstirea din Bistriţa. Presupunem, că realizarea complexului monahal din Târgu Mureş, construcţia unei mănăstiri mari, dotate cu scriptoriu, bibliotecă, crearea unui loc de pelerinaj este în legătură cu misiunea franciscană din Moldova; aşa se primeşte şi sprijinul regal pentru construcţii. Deşi nu avem date concrete, este cert că franciscanii nu aveau fondurile necesare pentru construcţia acestei mănăstiri şi nici oraşul nu avea puterea financiară necesară. Este destul să ne uităm la mărimea bisericii existente. La sfârşitul secolui al 14-lea oraşul avea circa 500 de locuitori, iar în biserică încap peste 1200 de persoane, deci este clar că acasta era construită cu scopul de a crea un loc de pelerinaj, care întărea poziţiile catolicismului atât în secuime cât şi în Moldova.

 

A treia fază de construcţie se leagă de preluarea mănăstirii de către franciscanii observanţi de la cei conventuali. Această preluare este sprijinită de către Ioan de Hunedoara care finanţează construcţia turnului şi modernizarea aripii estice a mănăstirii. Pentru o folosire mai bună a spaţiului s-a construit un coridor central în aripa estică, dublând în acest fel numărul camerelor pentru călugări. Acest lucru este dovedit şi de tipul de cărămidă folosit la turn şi la modernizarea aripii estice, care este mult mai lat decât tipul de cărămidă folosit la construcţia bisericii şi a claustrului. Structura cu coridor central este iarăşi un indiciu important, deorece se găseşte numai în mănăstirile farnciscanilor observanţi, fiind deci, o structură tipică. Măreţia turnului trădează iarăşi importanţa acestei mănăstiri şi atenţia cu care este tratată de edilii de seamă ai regatului.

 

A patra fază de construcţie este sprijinită de viceoievodul transilvănean, deci un exponent direct al regelui Ştefan Báthory. În anii 1480 se fortifică mănăstirea după modelul bisericilor fortificate din zona săsească şi secuiască. Devine unul dintre cele mai mari compexe bisericeşti fortificate din Transilvania, unde a încăput toată populaţia oraşului. Din aceste construcţii s-a păstrat bastionul Mic şi bastionul Lăcătuşilor, iar fundaţiile bastionului pe colţul sud-vestic, bastion reconstruit în secolul al 17-lea, au fost identificate prin săpături arheologice. Această fortificaţie va servi oraşul până în 1601, când acesta era asediat şi distrus de armata austriacă condusă de către Giorgio Basta. Această distrugere a însmenat nu numai distrugerea fortificaţiilor deja învechite dar însemna şi sfârşitul clădirilor claustrului golit. După ce, în 1556, franciscanii au fost alungaţi din oraş, clădirile claustrului au fost ocupate de orăşeni. În 1557, în sacristia fostei mănăstiri îşi începe activitatea şcoala reformată din Târgu Mureş (actualul liceu Bolyai). După asediu, clădirile claustrului erau grav afectate, reconstrucţia lor nu era în interesul oraşului, dar era importantă modernizarea şi extinderea cetăţii existente şi acum. Clădirile claustrului au fost demolate, chiar şi fundaţia acestuia a fost refolosită la construcţia zidurilor oraşului, construcţie începută în 1611, eveniment ce reprezintă o altă etapă din viaţa oraşului.

 

Biserica fost repusă în funcşiune începând din 1602, iar în 1616 au efectuat lucrări mai serioase la tavanul casetat al navei. În 1693 din donaţia contelui Teleki Mihály sa refăcut tavanul casetat, din care sau păstrat două casete cu inscripţia de construire.

 

Ultima fază de construcţie importantă a bisericii datează de la sfârşitul secolului 18, când presbiteriul a hotărât schimbarea tavanului afectat. În 1790 s-a încheiat un contract de execuţie cu arhitectul Türk Antal, care a finalizat lucrările până în 1791. Cu ocazia acestei reconstrucţii s-a conturat interiorul baroc a navei şi în această etapă s-a construit galeria vestică a bisericii. Orga aşezată pe galerie era făcut de meşterul braşovean Johannes Prause, iar cutia orgii era pictat de Pictor Papp Márton.
Mobilierul existent din inetriorul bisericii a fost comandat şi executat în 1835, fiind opera unor meşteri locali. Amvonul şi coroana au fost executate în 1841 de către meşterul Erdélyi József, la comanda contelui Teleki Ferenc. Masa domnului cu decor de intarzie a fost donat de către Zalányi György şi executat de meşterul Bertók Péter în 1841. Ultima restaurare de seamă a bisericii din cetate a fost efecuat în anii 1960.

 


Descrierea edificiului

Mănăstirea, construită în stil gotic, este situată pe o terasă a râului Mureş, la extremitatea sud vestică a acestei terase, care este parte a dealului numit platoul Corneşti. Clădirile mănăstirii erau grupate în jurul unei curţi interioare de formă rectangulară. Biserica formează latura sudică a mănăstirii, iar restul edificiilor găzduiau sacristia, capela, dormitorul, sala de mese, etc. Din complexul monahal s-a păstrat biserica mănăstirii, turnul, sacristia şi altarul capelei.

 

Biserica aparţine tipului de biserici sală, fiind compus dintr-o navă şi dintr-un altar, având o lungime de 52,7 metri. Nava are o lungime de 31.5 metri şi o lăţime de 14.2 metri. Pe faţada vestică a navei este portalul vestic, intrarea principală având două ferestre mari pe cele două părţi. Portalul are deasupra un rizalit triunghiular. Profilul portalului este format din succesiunea unor colonete semirotunjite în formă de pară, care se termină în muchie teşită. Capitalurile sunt decorate cu motiv de struguri. Majoritatea pietrelor profilate cum este şi portalul vestic sau sudic trădează un stil gotic simplu caracteristic mănăstirilor franciscane şi executate la un nivel mai provincial. Pe partea sudică a navei s-au păstrat cinci ferestre gotice, încadrate între şase contraforturi având cadrul de piatră original, însă din păcate nu s-a păstrat mulura originală a acestora.

 

Un element arhitectonic important pe latura sudică a navei este portalul sudic. Aceasta are un profil mai simplu, păstrând elemente mai arhaice, format din combinaţia a două colonete în formă de pară cu muchie ascuţită, respectiv teşită şi un stâlp semirotunjit. Pe decorul capitalului sunt frunze de stejar, iar în rizalitul porţii s-a păstrat o frescă de la începutul anilor 1500, reprezentând martiriul Sfântului Leonard şi având stema familiei Barlabássy şi a regatului maghiar. Pe partea nordică a navei sunt numai trei contraforturi, actualmente nu are nici o fereastră, dar în evul mediu avea o fereastră lângă turn, acum zidită. Portalul de pe peretele nordic este cel mai simplu, nu are rizalit sau capital, iar profilul lui este format din două colonete în formă de pară care se termină în muchie ascuţită, între care sunt trei semicolonete rotunjite. Simplicitatea acestui portal se explică prin amplasamentul acestuia, deoarece aceasta era intrarea dinspre claustru în biserică. În contrar cu exteriorul, interiorul navei nu şi-a păstrat caracterul gotic, deoarece fiind distrus parţial în asediul din 1601, a fost transformat în stil baroc în secolul al 18-lea. Pe peretele nordic s-au păstrat urme de fresce medievale descoperite în anii ‘70 şi, din păcate, încă necercetate.

 

Altarul are o lungime de 21.20 metri şi o lăţime de 8.60 metri, având o închidere poligonală pe latura estică. Are patru ferestre pe latura sudică şi încă trei ancadramente în partea poligonală. Toate cele şapte ferestre au păstrat mulura lor originală. Exteriorul altarului nu este tencuit şi ca urmare se poate vedea tehnica de construcţie a acestuia din sfârşitul secolului al 14-lea. Bolta din interior este o boltă în formă de cruce larg răspîndită şi caracteristică arhitecturii gotice, ogivele având un profil în formă de pară, bolta a fost reconstruită cu ocazia restaurărilor din 1906. Bolta are patru chei de boltă, puncte unde nervurile se întâlnesc, având pe ele diferite simboluri. Pe prima este simbolul unui trandafir cu opt petale (simbolul Sfântei Fecioare), pe a doua este o stemă cu patru câmpuri paralele (probabil stema dinastiei arpadiene), pe a treia este un simbol vegetal, iar pe a patra cheie de boltă sunt două câmpuri separate, pe cel superior sunt trei stele iar pe cel dedesubt este un simbol de soare. Această reprezentare stilizată este probabil stema secuimii.

 

Sacristia, turnul şi capela se află pe partea nordică a bisericii. Sacristia are două nivele, pe parter fiind sacristia propriu zisă, iar deasupra acesteia două camere. S-a păstrat ancadramentul gotic de la uşa sacristiei. Intrarea în sacristie se află pe coridorul care leagă altarul bisericii de capelă şi clădirile mănăstireşti, deci exista pentru călugări un acces din mănăstire spre biserică fără ca ei să intre în contact cu lumea laică. Sacristia are două ferestre care se tremină în arc frânt, fără să aibă însă mulură. Are o boltă în formă de cruce, car a fost refăcută în anii 1970 pe baza amprentelor bolţii originale.

 

Din fosta capelă a mănăstirii s-a păstrat o parte din altar, nava acestuia fiind demolată în secolul al 17-lea. De fapt, capela este prima biserică Franciscană din oraş, care, după construcţia noii biserici, care era mult mai mare, a fost transformată în capelă (vezi planul). Original, aceasta avea două etaje, fiind supraînălţată în secolul al 17-lea cu ocazia refortificării mănăstirii în jurul anului 1602. La nivelul unu este altarul capelei cu o terminare poligonală, având patru ancadramente de piatră refăcute cu ocazia restaurărilor. Rolul nivelului doi este necunoscut, însă, este interesantă forma rectangulară a ancadramentelor gotice, care datează clădirea spre mijlocul secolului al 14-lea. S-a păstrat peretele sudic şi estic a navei capelei, iar peretele nordic şi vestic au fost descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din 1999, împreună cu alte clădiri monahale.

 

Turnul este amplasat pe partea nordică a bisericii, la punctul de întâlnire dintre altar şi navă. Turnul are o planimetrie rectangulară de 8 x 9 metri, iar grosimea zidurilor la nivelul parterului atinge 1.80 metri. Are 55 metri înâlţime şi patru nivele.

 

Intrarea în turn se face de la etajul întâi, iar la parter este o încăpere înaltă, care are intrarea de pe coridorul care leagă fosta sacristie şi capelă cu altarul. Ambele intrări au ancadramente de piatră profilată, având profile simple cu muchie teşită şi terminându-se în arc frânt. În interiorul turnului se află scara care conduce spre clopotele aşezate la nivelul patru, unde sunt patru deschideri mari în formă de arc frânt. Sunt câteva ferestre mai mici pe partea nordică şi vestică a turnului, la parter şi la etajul trei, toate având ancadramente gotice simple. Deasupra nivelului patru este acoperişul, care are pe colţuri patru turnuleţe şi se consideră că acest turn gotic ar fi fost modelul pentru mai multe turnuri de biserici similare din zonă.


Bibliografie selectivă
B. Nagy Margit, Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok, Bukarest, 1977.
Boros Fortunát, Az erdélyi ferencrendiek, Kolozsvár, 1927.
Farczády Elek, A marosvásárhelyi református egyházközség élete 1556 - 1949, Kolozsvár, 2000.
Koldulórendi építészet a középkori Magyarországon, Szerk. Haris Andrea, Budapest, 1994. (Művészettörténet-Műemlékvédelem 7.)
Lupescu Makó Mária, "Item Lego...". Gifts for the Soul in Late Medieval Transylvania" în: Annual of Medieval Studies at CEU, 7, Budapest, 2001.
Mikó Imre, Nagy Szabó Ferenc memoriáléja, în: Erdélyi Történelmi Adatok, I, Kolozsvár, 1855.
Karácsonyi János, Szent Ferenc rendjének története Magyarországon 1711-ig, I, Budapest, 1922.
Romhányi F. Beatrix, A ferencrendiek Marosvásárhelyen, în: Marosvásárhely történetéből, Marosvásárhely, 1999.
Szabó Károly, Szádeczky Lajos, Székely oklevéltár, III, Kolozsvár, 1890.
Zimmerman Franz, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, I, Hermannstadt, 1892.

 



Discuţie

imagini

includere într-o altă pagină