Ana Petrescu
1006 vizualizări 14 apr 2018

„România reiterează condamnarea folosirii armelor chimice în Siria, lucru care este dincolo de orice justificare. Suntem solidari cu acţiunile partenerilor noştri strategici", scrie Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, afirmă că sprijină acţiunile militare efectuate de Statele Unite, Mare Britanie şi Franţa împotriva unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale regimului din Siria, se arată într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei de securitate.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune şi a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Putin a afirmat că va Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre ”acţiunile agresive ale Statelor Unite şi ale aliaţilor săi”.

”Rusia condamnă în cel mai serios mod atacul din Siria, unde personalul rus ajută guvernul legitim în lupta sa împotriva terorismului”, a precizat liderul de la Kremlin.

De asemenea, Putin a afirmat că escaladarea conflictului din Siria va produce efecte devastatoare asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale.

Preşedintele rus a atras atenţia că bombardamentele efectuate de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor obiective militare din Siria „vor înrăutăţi catastrofa umanitară” din această ţară.

”Atacul va aduce suferinţă populaţiei paşnice, mai ales în contextul în care teroriştii au chinuit poporul sirian timp te şapte ani şi va genera un nou val de refugiaţi. În plus, atacul va avea un efect distrugător asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale”, a subliniat preşedintele Rusiei.

Putin a adăugat că încă nu au fost prezentate dovezi că regimul condus de Bashar al-Assad a efectuat atacul chimic de săptămâna trecută din oraşul Duma, care a servit drept ”pretext” pentru atacul aliaţilor.

„Experţii militari ruşi nu au identificat niciun semn al folosirii clorinei sau a altor substanţe chimice. Niciun rezident nu a confirmat că a avut loc un astfel de atac”, a mai spus Putin.

Iranul avertizează că vor exista consecinţe regionale după bombardamentele asupra Siriei. Iranul a avertizat sâmbătă că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva Siriei vor genera ”consecinţe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

 

Citește și: