Sari la conținut

Santiago Carillo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Santiago Carrillo Solares
Date personale
Nume la naștereSantiago José Carrillo Solares Modificați la Wikidata
Născut[4][5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Gijón, Asturias Province⁠(d), Spania[9][10] Modificați la Wikidata
Decedat (97 de ani)[4][5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Madrid, Spania[11][12] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiinsuficiență cardiacă Modificați la Wikidata
PărințiWenceslao Carrillo[*][[Wenceslao Carrillo (politician spaniol)|​]] Modificați la Wikidata
CopiiJosé Carrillo Menéndez[*][[José Carrillo Menéndez (Spanish university professor)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Spania[12] Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
scriitor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiMadrid Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba spaniolă[5] Modificați la Wikidata
Membru al Congresului Deputaților din Spania Modificați la Wikidata
În funcție
 – [1]
CircumscripțiaMadrid
LegislaturăII legislatura de España[*][[II legislatura de España |​]]
Ales înAlegeri generale în Spania, 1982
În funcție
 – [2]
CircumscripțiaMadrid
LegislaturăI legislatura de España[*][[I legislatura de España |​]]
Ales înAlegeri legislative în Spania, 1979
În funcție
 – [3]
CircumscripțiaMadrid
Legislaturălegislatura constituyente de España[*][[legislatura constituyente de España (Spanish legislative period (1977-1979))|​]]
Ales înAlegeri legislative în Spania
secretario general del Partido Comunista de España Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deDolores Ibárruri
Succedat deGerardo Iglesias[*][[Gerardo Iglesias (Spanish trade unionist and politician)|​]]
General Secretary of the Unified Socialist Youth Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
secretario general de las Juventudes Socialistas de España Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
PremiiHijo Predilecto de Gijón[*][[Hijo Predilecto de Gijón (title of honor awarded by the Gijón City Council, Spain)|​]] ()
Partid politicPartido de los Trabajadores de España-Unidad Comunista[*][[Partido de los Trabajadores de España-Unidad Comunista (political party)|​]] (–)
PCE[*]​ (–) Modificați la Wikidata
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Santiago José Carrillo Solares (n. 18 ianuarie 1915, Gijón, Asturias – d. 18 septembrie 2012, Madrid) a fost un om politic spaniol care a fost liderul Partidului Comunist Spaniol între 1960 și 1982.

Copilăria și tinerețea

[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Gijón, în principatul Asturias, ca fiu al liderului socialist Wenceslao Carrillo și al soției sale María Rosalía Solares. Când avea 6 ani, familia s-a mutat la Madrid. După terminarea școlii, la vârsta de 13 ani, s-a angajat la ziarul El Socialista, oficiosul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE). Tot atunci s-a alăturat Uniunea Generală de Muncitori și Tineretului Socialist Spaniol⁠(d).

A Doua Republică și Războiul Civil

[modificare | modificare sursă]

În 1932 a devenit membru al Comitetului Executiv al Tineretului Socialist și redactor la Renovación, ziarul Tineretului Socialist. Carrillo era unul din membrii facțiunii de stânga al organizației.[13] În 1933, odată cu radicalizarea Tineretului Socialist, Santiago Carrillo a fost ales secretar general. Între octombrie 1934 și februarie 1936 a stat la închisoare datorită participării sale la lovitura de stat de stânga (care a eșuat) din 1934 (Carrillo a fost membru al Comitetului Național Revoluționar).[14]

După eliberarea din închisoare, în martie 1936, Carrillo și alți membri ai comitetului executiv al Tineretului Socialist s-au dus la Moscova pentru a se întâlni cu conducătorii Tinerei Internaționale Comuniste cu scopul de a pregăti unirea celor două uniuni. Rezultatul a fost crearea Tineretului Socialist Unit (Juventudes Socialistas Unificadas în limba spaniolă).[15]

După izbucnirea Războiului Civil Spaniol, s-a hotărât să intre în Partidul Comunist. Aderarea oficială a avut loc în aceeași zi de noiembrie în care guvernul a părăsit Madridul. În timpul războiului, Carillo a avut o atitudine profund prosovietică. La 7 noiembrie 1936 Carrillo a fost ales consilier pentru ordinea publică a Consiliului de Apărare a Madridului, consiliu care avea puterea supremă în Madridul ocupat, după ce guvernul părăsise capitala.

În timpul mandatului lui Carillo, mai multe mii de persoane închise, atât civili cât și militari, inclusiv femei și copii, au fost ucise de către grupuri comuniste în masacrul de la Paracuellos⁠(d), la Paracuellos del Jarama⁠(d) și Torrejón de Ardoz (cel mai mare masacru care a fost comis în sectorul republican în timpul Războiului Civil Spaniol), morții fiind apoi îngropați în gropi comune.[16][17] În memoriile sale, Carrillo a negat mereu că ar fi avut cunoștință de sau că ar fi fost implicat în masacre, dar surse de încredere arată că a fost totuși implicat în masacrele comise de către unele elemente comuniste.[18] Unii istorici de dreapta, precum Cesar Vidal⁠(d) sau Pío Moa⁠(d), susțin că Carillo ar fi fost implicat .[19] Într-un interviu cu istoricul Ian Gibson⁠(d), Carrillo a explicat din nou versiunea sa a evenimentelor referitoare la masacre.

În martie 1939 Madridul s-a predat după un puci intern împotriva administrației lui Juan Negrín și a susținătorului ei fidel, Partidul Comunist, care dorea să continue rezistența până la previzibila izbucnire a celui de-al Doilea Război Mondial. Tatăl lui Carrillo, Wenceslao, membru al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), a fost unul dintre cei care au condus puciul, fiind unul dintre membrii juntei lui Casado. Cu câteva luni înainte, mama lui Carillo murise. Carrillo a scris atunci o scrisoare deschisă tatălui său, în care a descris puciul ca fiind un act contrarevoluționar și o trădare, reproșându-i că ar fi anticomunist și rupând legătura cu el. În memoriile sale, Carrillo scrie că scrisoarea a fost scrisă pe data de 7 martie.[20] Dar istoricul și jurnalistul Carlos Fernández a publicat scrisoarea în 1983, așa cum fusese publicată în Correspondance International: era datată „15 mai”.[21]

După căderea guvernului republican, Carillo a fugit la Paris unde a încercat să reorganizeze partidul. Carrillo a petrecut 38 de ani în exil, majoritatea timpului în Franța, dar și în URSS și în alte țări.

Exilul

[modificare | modificare sursă]

În 1944 Carrillo a condus retragerea gherilei comuniste din Valea Aran.[22]

Potrivit lui Ricardo de la Cierva, în 1945 Carrillo ar fi dat ordin ca membrul partidului comunist Gabriel León Trilla să fie executat și că ar fi ajutat forțele franchiste să-l aresteze pe Jesús Monzón.[23] Potrivit lui Enrique Líster și lui la Cierva, Carrillo ar fi ordonat în 1949 și execuția tovarășului său comunist Joan Comorera, care s-a salvat datorită precauției sale.[24] În 2005 Carrillo a spus"yo he tenido que eliminar a alguna persona" („A trebuit să elimin pe cineva”) [25]

În august 1948 Carrillo l-a întâlnit pe liderul sovietic Josif Stalin.[26]

Carrillo a devenit secretarul general al Partidului Comunist Spaniol în 1960, înlocuind-o pe Dolores Ibárruri (La Pasionaria), care a devenit președinte a partidului. În 1968, când trupele Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia pentru a suprima Primăvara de la Praga, Carrillo a început să se distanțeze de Moscova.

Tranziția spaniolă și eurocomunismul

[modificare | modificare sursă]

Carrillo s-a întors clandestin în Spania în 1976 după moartea dictatorului fascist Francisco Franco. Arestat de poliție, a fost lăsat liber după câteva zile. Împreună cu tovarășii săi Georges Marchais, liderul Partidului Comunist din Franța și Enrico Berlinguer, liderul Partidului Comunist din Italia, Carillo a lansat ideea așa-numitului eurocomunism într-o ședință ținută la Madrid la data de 2 martie 1977.

Cu ocazia primelor alegeri democratice din Spania din 1977, și la puțin timp după legalizarea Partidului Comunist Spaniol în aprilie 1977 de către guvernul lui Adolfo Suárez, Carrillo a fost ales în Congresul Deputaților din Spania (Congreso de los Diputados în limba spaniolă), Camera Reprezentanților a Parlamentului Spaniol, (Cortes Generales în limba spaniolă), ca deputat din partea districtului Madrid. Carrillo a fost reales în 1979 și 1982, dar a fost nevoit să-și dea demisia din postul de lider al partidului la data de 6 noiembrie 1982, ca urmare a slabelor rezultate de la urne. Încercarea de lovitură de stat din 23 februarie 1981 a influențat negativ Partidul Comunist al lui Carillo, societatea spaniolă nefiind încă total refăcută după trauma Războiului Civil, a represiunii și a dictaturii ce au urmat. Frica unei noi rebeliuni militare a ajutat partidul de stânga cel mai moderat la următoarele alegeri. Dar politica de reconciliere a lui Carillo a jucat un rol important în tranziția pașnică spre democrație. Curajul său personal din timpul încercării de lovitură de stat este și ea remarcabilă: a fost împreună cu prim-ministrul Suarez și ministrul apărării Manuel Gutiérrez Mellado, unul din cei trei deputați care au refuzat să urmeze ordinul rebelilor de a se culca cu fața la pământ, ei preferând să șadă și să fumeze (cum se poate vedea în înregistrările TV). Noul secretar general, cu mult mai tânărul Gerardo Iglesias, membru al așa-zisei aripi „renovatoare”, nu s-a înțeles cu el de la bun început.

După excluderea din Partidul Comunist

[modificare | modificare sursă]

La data de 15 aprilie 1985 Carrillo și susținătorii săi au fost excluși din partid, iar în 1986 au format un nou partid, numit Partidul Muncitoresc Spaniol-Unitatea Comunistă (acronimul în limba spaniolă fiind PTE-UC). Nefiind în stare să atragă prea mulți alegători, partidul s-a autodizolvat la data de 27 octombrie 1991. Ulterior, mulți membrii PTE-UC s-au alăturat partidului socialist (PSOE), dar Carillo a refuzat să devină membru.

Pensionarea

[modificare | modificare sursă]
Santiago Carrillo vorbind la al VI-lea Congres al Partidului Unității Socialiste din RDG în 1963.

La data de 20 octombrie 2005 lui Carrillo i-a fost acordat titlul doctor honoris causa din partea Universității Autonome din Madrid. Acest lucru a fost aspru criticat de către comentatorii de dreapta. Dar la acea dată Carrillo nu mai era comunist, el „mutându-se spre dreapta, trecând prin eurocomunism la democrația socială”[27]

La data decesului în locuința sa din Madrid la vârsta de 97 de ani, Carrillo se retrăsese din viața publică.

Scrieri (selecție)

[modificare | modificare sursă]
  • "¿Adónde va el Partido Socialista? (Prieto contra los socialistas del interior)" (1959)
  • "Después de Franco, ¿qué?" (1965)
  • "Problems of Socialism Today" (1970)
  • "Eurocomunismo y Estado" Editorial Critica (1977) ISBN 84-7423-015-2 ; ediția în limba engleză: Eurocommunism and the State, Lawrence and Wishart, 1977, ISBN 0-85315-408-2
  • "El año de la Constitución" (1978)
  • "Memoria de la transición: la vida política española y el PCE" (1983)
  • "Problemas de la transición: las condiciones de la revolución socialista" (1985)
  • "El año de la peluca" (1987)
  • "Problemas del Partido: el centralismo democrático" (1988)
  • "Memorias" (1993)
  • "La gran transición: ¿cómo reconstruir la izquierda?" (1995)
  • "Un joven del 36" (1996)
  • "Juez y parte: 15 retratos españoles" (1998)
  • "La Segunda República: recuerdos y reflexiones" (1999)
  • "¿Ha muerto el comunismo?: ayer y hoy de un movimiento clave para entender la convulsa historia del siglo XX" (2000)
  • "La memoria en retazos: recuerdos de nuestra historia más reciente" (2004)

Note

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Santiago Carrillo Solares
  1. ^ https://www.congreso.es/portal/page/portal/Congreso/Congreso/Diputados/BusqForm?_piref73_1333155_73_1333154_1333154.next_page=/wc/fichaDiputado?idDiputado=293&idLegislatura=2, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ https://www.congreso.es/portal/page/portal/Congreso/Congreso/Diputados/BusqForm?_piref73_1333155_73_1333154_1333154.next_page=/wc/fichaDiputado?idDiputado=344&idLegislatura=1, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ https://www.congreso.es/portal/page/portal/Congreso/Congreso/Diputados/BusqForm?_piref73_1333155_73_1333154_1333154.next_page=/wc/fichaDiputado?idDiputado=97&idLegislatura=0, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ a b Santiago Carrillo, Munzinger Personen, accesat în  
  5. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  6. ^ a b Santiago Carrillo Solares, Diccionario biográfico español, accesat în  
  7. ^ a b Santiago Carrillo, Find a Grave, accesat în  
  8. ^ a b „Santiago Carrillo Solares”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  9. ^ Каррильо Сантьяго, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  10. ^ „Santiago Carrillo Solares”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ „Santiago Carrillo Solares”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  12. ^ a b Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  13. ^ Santiago Carrillo (). „3. El bienio republicano socialista”. Memorias. Barcelona: Planeta. ISBN 84-08-01049-2. 
  14. ^ Santiago Carrillo (). „4. El movimiento insurreccional contra la CEDA de 1934”. Memorias. Barcelona: Planeta. ISBN 84-08-01049-2. 
  15. ^ Santiago Carrillo (). „6. De las elecciones a la guerra civil”. Memorias. Barcelona: Planeta. ISBN 84-08-01049-2. 
  16. ^ „Knut Ahnlund, Rethinking the Spanish Civil War”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Paul Preston, "A Concise History of the Spanish Civil War". 1996, Fontana Press London.
  18. ^ Ian Gibson, "Paracuellos. Cómo fue". 1983, Plaza y Janés. Barcelona.
  19. ^ César Vidal Manzanares, "Paracuellos-Katyn: Un ensayo sobre el genocidio de la izquierda". 2005, Libroslibres ISBN 84-96088-32-4
  20. ^ Santiago Carrillo (). Memorias. Barcelona: Planeta. p. 300. ISBN 84-08-01049-2. 
  21. ^ Carlos Fernández (). Paracuellos del Jarama ¿Carrillo culpable?. Barcelona: Arcos Vergara. pp. 188–192. ISBN 84-7178-530-7. 
  22. ^ Carrillo miente, 156 documentos contra 103 falsedades, Ricardo de la Cierva, pages 288-291
  23. ^ Carrillo miente, 156 documentos contra 103 falsedades, Ricardo de la Cierva, pages 298-303
  24. ^ Carrillo miente, 156 documentos contra 103 falsedades, Ricardo de la Cierva, page 316
  25. ^ Un resistente de la política, interviu cu Santiago Carrillo. El País
  26. ^ Carrillo miente, 156 documentos contra 103 falsedades, Ricardo de la Cierva, page 312
  27. ^ Hudson, Kate. European Communism Since 1989. New York. St. Martin's Press: 2000
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Santiago_Carillo&oldid=16415362