Băgaciu, Mureș
Băgaciu (Mureş) (în dialectul săsesc Bogeschterf, Bôzeštref, în germană Bogeschdorf, Bogistorf, în maghiară Szászbogács, Bogács) este o localitate şi o comună din judeţul Mureş, Transilvania, România.
Comuna Băgaciu, alcătuită din satele Băgaciu şi Deleni, este situată pe râul Bedeu (numit şi râul Băgaciu), afluent al râului Târnava Mică, la 12 km de municipiul Târnăveni.
Istoric
Satul Băgaciu este atestat documentar în anul 1351, cu numele Bogeschdorf. Înăuntrul bisericii din Băgaciu se află câteva minunate strane sculptate, împodobite cu intarsii din secolul al XVI-lea, poate cele mai frumoase dintre toate câte s-au păstrat în bisericile de sat săseşti.
Biserica evanghelică
Biserica evanghelică din satul Băgaciu, pe numele lui german Bogeschdorf, a fost construită cu piatră adusă cu carul din munţii Cibinului. Ea a fost prima oară atestată într-un document din 1389, dar actuala biserică sală în stilul goticului matur, cea pentru care a fost cărată piatra de la o asemenea distanţă, a fost construită câteva decenii mai târziu, la începutul secolului al XV-lea, înainte de anul 1421. Biserica păstrează un valoros altar poliptic cu sculpturi (1518), strane executate de Johannes Reychmuth (1533) şi fragmente de picturi murale (sec.XV-XVI).
Fortificaţia
Fortificaţia ovală din jurul bisericii avea ziduri de apărare înalte de 8 metri, cu drumuri de strajă din lemn, astăzi dispărute, şi a fost dublată în nord şi în est de o curtină suplimentară.
Obiective turistice
- Casa Johann Schuller.
- Biserica fortificată săsească
Bibliografie
Legături externe
- Informaţii si fotografii
- ro Biserici fortificate din Transilvania
- en Fortified churches from Transylvania
- de Kirchenburgen in Siebenbürgen
- hu Erdélyi erődtemplomok
- Dicţionar de localităţi din Transilvania
Note
|
|