Abstract
În istoria umanităţii greşelile au avut un rol fundamental, fiecare greşeală a dat naştere unei întâmplări sau unui fapt măreţ. O greşeală sau un pur destin istoric a dus la descoperirea continentului american, tot o greşeală, dar cu altfel de consecinţe, a fost arderea din temelii a legendarei şi magnificei Biblioteci din Alexandria. Aşadar greşeala, proprie naturii umane, modelează istoria.Dar ce ne facem atunci când greşelile sunt benevole sau au o mare doză de inconştienţă? Marile greşeli ale oamenilor au fost dintotdeauna cele care au provocat mult rău semenilor, egoismul este o parte intim legată de entitatea biologică înzestrată cu raţiune, omul.